Perspective creştine | de Dana Lavric

    Dragostea

‘A iubi este fără îndoială forma cea mai înaltă a valenţelor afective’. L.D Hainaut.


Dragostea sau iubirea este un sentiment de afecţiune pentru cineva sau ceva; sentiment de afecţiune faţă de o persoană de sex opus; iubire; amor.

Evenimentele care înseamnă existenţa unui individ sunt rezultatul trăirilor de viaţă, ele depinzând de modul cum ştie, cum poate, cum se dăruie altuia prin iubire.

In mijlocul acestor consideraţii generate de fenomenul dragoste, esenţial este să cunoaştem mecanismele acesteia, să le stăpânim pentru a le dirija şi utiliza într-un sens util.

Dar, atâta timp cât legile dragostei şi fericirii umane vor fi căutate în afara omului şi nu în el însuşi, subiectivismul tuturor vremurilor va continua să mutileze imaginaţia şi optica noilor generatii. Să privim numai puţin în jurul nostru şi să vedem dragostea la TV, în reviste, în reclame. Peste tot e sexualitate, nu dragoste cum se spune. Dintotdeauna sexualitatea a
fost marcată de trei mari coordonate: sentimentul sexual, raţiunea mamă şi legile scrise şi nescrise ale societăţii. Dar nici impulsul animalic, nici legile diverselor societăţi şi nici sistemele raţionale la modă, în mod separat şi exclusiv, n-au definit tipul de manifestare a dragostei.

Idealul dragostei, în istoria literaturii, este cel dintre Făt-Frumos şi Ileana Cosanzeana.
Ei trec peste orice obstacol în iubirea lor adevărată şi vor trăi până la adânci bătrâneţe, înconjuraţi de copii, nepoţi şi strănepoţi. Aceasta este viziunea cea mai densă, mai echilibrată şi plenară a ceea ce înseamna dragoste.

Imi place cum gândeşte Homer în această privinţă: Dragostea atrage şi împinge fiinţele spre celelalte, ea este înnăscută în fiinţa umană; ea caută să restabilească natura; ea încearcă să
unească două fiinţe distincte pentru a face una singura, ca să remedieze astfel natura lor lipsită
de perfectiune.

Omul, capabil să-şi înţeleagă existenţa materială şi să-şi croiască în deplină cunoştinţă şi încredere fericirea sau nefericirea; acest om, bun sau rău, cu viaţa lui interioară, zbuciumată
sau senină, cu idealuri profane sau divine, conştient de realitatea sa în atmosfera de libertate
în gândire şi simţire, acest om şi-a împlinit dragostea cu dăruirea integrală a trupului, inimii şi gândurilor sale.

Dr. James Dobson ne spune: Dacă iubeşti un lucru, eliberează-l. Dacă va veni înapoi la tine atunci este al tău. Dacă nu se va întoarce, atunci el nu ţi-a aparţinut niciodată. Dragostea cere libertate.

Textele cântecelor, afişele spectacolelor, filmele, discuţiile şi imaginile îndrăgostiţilor întâlniţi
la tot pasul sunt tot atâtea situaţii aţâţătoare şi modelatoare pentru mintea receptivă a
omului.
La Rochefoucauld spune: Unii oameni nu ar fi niciodată îndrăgostiţi, dacă nu ar fi auzit niciodată vorbindu-se despre dragoste.


Dragostea, este exprimată cel mai bine în Biblie, în 1 Corinteni 13:

1. Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă
sunătoare sau un chimval zângănitor.
2. Şi chiar dacă aş avea darul prorociei, şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă
aş avea toată credinţa aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.
3. Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul
să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.
4. Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte;
dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,
5. nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,
6. nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,
7. acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.
8. Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va
avea sfârşit.
10. Căci cunoaştem în parte, şi prorocim în parte; dar când va veni ce este desăvârşit,
acest "în parte" se va sfârşi.
11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când
m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.
12. Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă.
Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe
deplin.
13. Acum dar rămân aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre
ele este dragostea.

Când dragostea te cheamă, urmeaz-o. Deşi căile ei sunt greu de străbătut şi abrupte. Iar
când aripile ei te cuprind, nu-i rezista, chiar dacă tăişul ascuns în aripile ei te-ar putea răni,
iar când iţi vorbeşte, ai încredere în ea, chiar dacă vocea ţi-ar spulbera visurile cum pustieşte gradina vântul din miază-noapte. Aşa cum se ridică până la tine şi iţi mângâie ramurile cele
mai plăpânde ce tremură in lumina soarelui. Tot aşa va coborî până la rădăcinile tale şi te va
scutura în prinderea lor pe pământ...

Dragostea îţi va face toate acestea ca să-ţi cunoşti tainele inimii şi în acea cunoaştere să
devii parte din inima vieţii.