Eseuri | de Luiza Ionescu

Se vorbeşte despre Dragoste...

Când simţi că în jurul tău totul se năruie, când lumea nepăsătoare trece pe lângă tine,
când parcă şi timpul se scurge ca şi cum nu ai mai exista şi nimic nu îţi mai vindecă sufletul, doar simţi ceea ce nu vezi şi te cufunzi în braţul Creatorului, a celui care a luat trup pe
pământ, celui care este Dumnezeu.

Este Mângâierea care ridică şi întăreşte sufletul zdrobit, mâhnit şi frânt de vicisitudinile
vieţii. El Creatorul, Dragostea Infinită, Cel care nu respinge şi primeşte chiar şi „mucul care
mai arde încă” nu are limite în a binecuvânta în Univers. Atunci când sentimentul de teamă preia puterea în viaţa noastră, când rănile ne copleşesc fiinţa, la nivelul sufletului uman El intervine şi îţi redă încrederea în Dragoste. Nu pentru că ţi-ai pierdut-o ci pentru că Răul, vrăjmaş omului ţi-o fură din nou şi din nou.

Dragostea este ca un cerc care nu se încheie niciodată „a cărui circumferinţă te cuprinde
şi pe tine, dacă vrei să păşeşti în aria lui.

De aceea să lăsăm Dragostea în mintea şi inima noastră, care ne scoate din capcana
tuturor gândurilor şi închipuirilor de orice fel dăunătoare. Dar cât de uşor vorbim despre Dragoste.. Sacrificiul de sine, înăbuşirea firii pământeşti, cunoaşterea şi recunoaşterea
ei în viaţă noastră duce la o treaptă superioară a potenţialului de iubire, care ridică toate
bolile sufleteşti. S-ar gândi cineva că: Satisfacerea nevoii de iubire şi acceptarea necondiţionată ne duce către încrederea în Dumnezeul Adevărat, la o altă apreciere asupra noastră şi a lumii înconjurătoare pentru că ochii Dragostei apreciază, transformă, lucrează
ca să ne schimbe pentru Eternitate.

El, Domnul, este DRAGOSTEA!