Eveniment | Adriana Stratyinski



Concertul PETRA din Budapesta




La 1 decembrie toţi românii ştim că e zi de sărbătoare, "marea unire a românilor din data de
1 decembrie 1918". In acest an, 2005, o parte a tineretului creştin român nu au sărbătorit în România această zi, ci împreună cu alţi tineri din diferite ţări, au petrecut-o în Ungaria, şi mai specific la Budapesta. Ce i-a motivat să fie acolo a fost formaţia "Petra" (formaţie de muzică creştina rock).

Am lăudat pe Dumnezeu într-o sală de sport plină, formaţia ne-a încântat pe toţi, oferindu-ne posibilitatea de a asculta atât cântări noi cât şi cântări vechi, pe care le cântam împreună, dându-ne posibilitatea la toţi să lăudăm pe Domnul.

Marea majoritate a românilor am ocupat locurile din faţă, iar o parte din ei a oferit un mic cadou lui John Schlitt, o bucată de material pe care scria "Romania, te iubim Petra" care a ajuns să fie purtată pe umeri de John in timp ce cânta. Momentele petrecute acolo vor fi momente de neuitat.

După aceste concerte, după 23 de ani de cântat, Petra se va opri din alergat. Vor rămâne însă piesele lor, vor rămâne în amintirea noastră ca şi nişte promotori ai muzicii care azi ni se pare în regulă. Ei au fost cei care au spart gheaţa. Ne rugăm pentru ei. Au fost minunaţi, chiar daca
s-a simţit puţin lipsa orgii, toţi membrii formaţiei prezenţi la Budapesta au făcut o treabă bună: John Schlitt (voce), Bob Hartman (chitară, fondator al formaţiei), Greg Bailey (bass) şi Paul Simmons (tobe).

 

Fotografiile sunt realizate de Cristi Galea